Comuna este atestată documentar din anul 1269.
În secolele al XIII-lea – în al XVI-lea a aparținut Familiei Apafi, de la care primește și numele Apanagyfalu (în trad. „Marele sat al Apafi”).
Satul a intrat în conflicte cu satul Rusu de Jos și Cetatea Unguraș, locuitorii suportând torturări și furturi din partea satelor învecinate.
În 1467 sătenii s-au alăturat revoltei împotriva lui Matia Corvin, la un an după înăbușirea revoltei Matia a iertat satul familiei Apafi. Însă în acest timp iobagii fugiseră.
În 1564 Ioan Sigismund Zápolya adăpostește aici 12 șatre țigani macedonieni.
În 1603 mercenarii lui Gheorghe Basta au incendiat complet satul și au pârjolit podgoriile.
În 1661 satul a fost distrus de oastea lui Ali Çengizade.
În 1667 Mihai Apafi I și soția lui Anna Bornemisza lasă moștenire satul familiei Bethlen, care îl va dona Familiei Bánffy la mijlocul secolului al XIX-lea.
Satul este din nou distrus în Răscoala lui Rákóczi. Până atunci satul fusese unanim maghiar, însă după în partea vestică a satului s-au așezat români, care în 1844 au deveni Greco-catolici.
În 1815 migrează în sat 12 familii de Secuii din Bucovina din satul Măneuți.
Începând cu anul 1853 în incinta Castelului Bethlen se țineau cursuri religioase, iar în 1856 este înființată școala primii 2 profesori fiind: Benedek Miklós la secția reformată maghiară și Iacob Moldovan la secția greco-catolică română. În 1868 școala devine exclusiv reformată.
Din perioada Reformei locuitorii erau reformați, însă în 1865 în urma unui conflict cu pastorul, 19 familii (o treime) din populația satului au trecut la Romano-Catolicism.
Episcopul Fogarasy Mihály a construit o biserică și o școală noii comunități catolice.
În Secolul al XIX-lea se formează o comunitate evreiască care în 1917 și-a ridicat sinagogă.
Evreii au fost deportați în Germania nazistă, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
În anii ’60 mare parte a populației maghiare s-a mutat în Hunedoara, Lupeni, Petroșani și Baia Mare cu ajutorul regimului comunist.